Academiq

Cum poţi ajunge să studiezi la Harvard?

Posted on: Martie 22, 2010

Preluare de pe www.capital.ro

Harvard este cea mai prestigioasă universitate din lume. Mai mult de jumătate din cei care au terminat studiile la Harvard Business School au ajuns manageri, iar printre cele mai cunoscute figuri internaţionale care au călcat pragul acestei universităţi se numără John F. Kennedy, John Kotter, cel mai cunoscut guru de leadership din lume la ora actuală, actualul preşedinte american Barack Obama sau secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să ajungi să studiezi acolo şi care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi? capital.ro a stat de vorbă cu unul dintre cei doi români care în prezent urmează studii la Harvard.

Cine se poate îndrepta spre Harvard Business School?

Cei care au senzaţia că Harvard este o universitate în care studiază doar tineri cu ochelari cu „lentile-borcan” se înşeală. HBS nu este numai pentru genii sau oameni supra-dotaţi şi nu este numai pentru cei cu mari posibilităţi materiale. În principiu, orice tânăr român care se pregăteşte cu minuţiozitate pentru admitere, care a acumulat experienţe profesionale solide şi rezultate academice de excepţie şi care îşi doreşte cu adevărat să studieze la HBS poate avea şansa de a ajunge acolo, ne spune Sebastian Burduja, care este student nu la unul, ci la două mastere la Harvard: un MBA şi un master pe politici publice.

Continuarea pe: http://www.capital.ro/articol/newsletter-link-1-utm-source-newsletter-saptamanal-utm-medium-email-133146.html

Share knowledge!

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Martie 2010
L M M M V S D
« Noi   Apr »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Blog Stats

  • 22,256 hits
%d blogeri au apreciat asta: